250.000 transmisii Fendt Vario

Aniversarea a un sfert de milion de vehicule acționate de acest sistem

 

Fendt a realizat cea de-a 250.000-a trasmisie Vario. Este acesta un motiv de sărbătoare? Categoric, se spune în compania căreia i se datorează inventarea transmisiei fără trepte Vario, în urmă cu 20 de ani. În prezent, fiecare tractor construit la Marktoberdorf are un sistem de transmisie Vario. În 28 noiembrie 2016, unitatea Vario cu numărul 250.000 a părăsit linia de producție. Este un motiv pe care producătorul de echipamente agricole merită să îl sărbătorească.

 

"Transmisia Vario fără trepte este singura soluție potrivită nouă", spune Peter-Josef Paffen, referindu-se la decizia luată cu peste 20 de ani în urmă de a paria pe Vario. "La vremea aceea, am optat conștient pentru această tehnologie inovativă și am implementat-o aproape imediat la toate seriile. Noi oferim, în prezent, o soluție pentru orice gamă de putere, de la 50 la 500 CP. Oricare ar fi operația, clientul poate întotdeauna să-și ducă lucrarea la bun sfârșit, la turația potrivită. Pentru noi nu există alternativă", afirmă președintele AGCO/Fendt.

 

250.000 de transmisii Vario înseamnă mii de clienți mulțumiți, care se bazează pe sistemul de acționare Vario pentru a beneficia de puterea, dinamica, ușurința în exploatare și confortul în timpul condusului. Pentru a marca aniversarea, compania dorește să-și arate gratitudinea, lansând pe piață 250 de modele din seriile 500, 700, 800 și 900 Vario în noua culoare Fendt Nature Green, echipate premium și cu elemente speciale de design.

 

Managementul companiei Fendt punând umărul la sărbătorirea cele de-a 250 000-a transmisii Vario: (de la stânga la dreapta), Michael Gschwender (Director IT și Finanțe), Peter-Josef Paffen (CEO) și Ekkehart Gläser (director producție).

 

Peste 20 de ani de Vario

 

250.000 transmisii Vario în doar 20 de ani; realizarea vorbește de la sine. Cu această acționare continuu variabilă, Fendt a făcut istorie. În 1995, producătorul german a lansat pe piață primul tractor din lume echipat cu transmisie fără trepte Vario. Inovația de la Fendt a revoluționat tehnica agricolă, a stabilit noi și ridicate standarde în industria realizării acestor sisteme. Cu această transmisie continuă, conducătorul tractorului se poate concentra acum asupra a ceea ce contează cu adevărat, și anume operațiunile care au loc în urma, în fața sau pe partea laterală a tractorului. Tractoarele Fendt rulează la turație ideală pentru fiecare lucrare – de la 20 de metri la 60 kilometri pe oră.

O nouă generație de transmisii

250.000 de transmisii Vario, iar povestea de succes continuă. Din 2009, toate seriile de tractoare Fendt, de la cel mic și îngust pentru vie la cele de mare putere, destinate muncilor grele, au transmisie Vario. Pentru excepționalul Fendt 1000 Vario, transmisia cu variație continuă a fost îmbunătățită pentru agricultura secolului 21. Fendt VarioDrive, numele celei mai recente transmisie dezvoltate, în plus față de cea variabilă continuu, oferă o distribuție variabilă permanentă a puterii pe toate cele 4 roți. Tracțiunea colosală, manevrabilitatea și consumul redus de combustibil caracterizează această transmisie inovatoare - absolut în cea mai bună tradiție Fendt.

 

Decenii de experiență în construirea transmisiilor

Cele 250.000 de transmisii Vario reflectă, de asemenea, înalta calitate a producătorului din Marktoberdorf. Cei 880 angajați sunt implicați cu pasiune în asamblarea transmisiilor, în istoria producției de transmisii fără trepte, Fendt bazându-se exclusiv pe propria expertiză și zeci de ani de experiență în producția de masă. Tone și alte tone de oțel și fier sunt zilnic furnizate la fabrica Fendt și transformate, intern,  în elemente componente ale sistemului de transmisie, fie ele piese ale angrenajului, arbori sau carcase.

 

De la fabricarea fiecărei piese până la asamblare, totul se întâmplă sub același acoperiș. În fiecare zi sunt fabricate în jur de 100 transmisii, iar la fiecare 6 minute una părăsește linia de producție. Fiecare componentă, etapele procesului și chiar fabrica sunt supuse multiplelor verificărilor ale Controlului de calitate. 100% calitate – acesta este modul în care Fendt le răsplătește loialitatea celor sutelor de mii de clienți.