Articole

Rauch își continuă ”calea spre un viitor de succes” prin dezvoltarea permanentă a tehnologiei

Aceasta este declarația reprezentanților companiei în cel mai recent articol apărut pe www.rauch.de. Cele trei medalii de argint primite pentru inovație, la Agritechnica 2019, au subliniat încă o dată rolul de lider al companiei în domeniul dezvoltării tehnologiei distribuitoarelor de îngrășăminte.

Ultimele inovații în agricultură propun soluții de un real ajutor atât fermierilor cât și, în general, populației. Faptul că standul producătorului de la cel mai mare târg agricol din lume a fost vizitat de numeroși reprezentanți ai instituțiilor responsabile cu elaborarea politicilor de mediu, agricultură etc., confirmă acest lucru. Poate cele mai eficiente produse create sunt cele care au la bază schimbul de informații și o comunicare eficientă între instituțiile statului, fermieri și producători. Reprezentanții Rauch consideră că numai în acest fel, printr-o strânsă cooperare, se pot realiza schimbări cu un impact benefic major pentru societate. Precizia, completată de digitalizare în domeniul protecției plantelor, creează un echilibru armonios între mediu, durabilitate și randament.

Experiență de peste două decenii în construirea sistemului inteligent EMC

Rezultatele pozitive obținute se datorează în mare măsură experienței producătorului german și a îmbunătățirilor permanente aduse echipamentelor. Anul trecut, Rauch a sărbătorit 20 de ani de la crearea sistemului EMC, care a fost prezentat pentru prima dată publicului la Agritechnica 1999. În primul an de la lansare, inovația a câștigat patru medalii de aur.

EMC este un sistem electronic inteligent de măsurare și control al debitului de îngrășăminte, grație căruia se pot realiza economii substanțiale. Iar pentru că sumele cheltuite pentru îngrășăminte sunt uneori foarte mari, un sistem care permite controlarea mai eficientă a costurilor va fi mereu o investiție bună. Minimizarea cantității de îngrășăminte folosite are, totodată, un impact pozitiv asupra mediului.

Printre caracteristicile recunoscute și apreciate ale EMC se regăsesc: înregistrarea cantității de îngrășăminte distribuite, măsurarea cantității de îngrășământ din buncăr, măsurarea vitezei de înaintare grație senzorilor integrați, măsurarea cu o precizie înaltă a debitului de distribuire a îngrășămintelor, acţionarea electrică şi individuală a şuberelor, recunoașterea și înlăturarea blocajelor, reglarea automată a debitului de distribuire.

Pentru noi este important ca fermierii să înțeleagă experiența  pe care o avem în ceea ce privește sistemul EMC. Nu este o tehnologie nouă, dar este una care aduce o mulțime de avantaje, printre care precizia înaltă a distribuției. În plus, contribuie simțitor la reducerea costurilor cu îngrășămintele. Iar rezultatele se văd la recoltat: o recoltă bună cu îngrășăminte mai puține”, a spus Elke Pankow, director de vânzări Rauch pentru export, într-un articol publicat în revista pe_roate!, octombrie 2019.

Distribuitorul de îngrășăminte Axis și sistemul EMC – performanță recunoscută

Distribuitorul de îngrășăminte Rauch Axis a fost lansat pe piață în 2005 și de atunci a contribuit la creșterea eficienței și productivității în sute de mii de ferme, din întreaga lume. Echipat cu tehnica de dozare EMC și noua tehnică de distribuire unică, CDA, este foarte apreciat pentru precizia înaltă.

Spre deosebire de distribuitoarele cu celule de cântărire, EMC dozează partea stângă separat de partea dreaptă, acest lucru permițând o precizie ridicată de dozare și distribuire exactă pe fiecare parte. Mai mult, EMC dozează cu precizie ridicată chiar și în pantă și în cazul distribuitoarelor VariSpread.

De asemenea, sistemul de control inteligent al orificiilor de dozare EMC îndrepărtează în mod automat blocajele sau obstrucțiile, chiar și atunci când ele apar doar pe o singură parte.

Cu trei lățimi de lucru (Axis 20.2 – între 12 și 36 de metri; Axis 30.2 – între 12 și 42 de metri; Axis 50.2 – între 18 și 50 de metri) și două mecanisme de acționare, mecanic (M-Drive) sau hidraulic (H-Drive), distribuitoarele de îngrășământ AXIS asigură realizarea unor lucrări de mare productivitate, în condiții de siguranță și confort, în fiecare clasă de putere.

Tendința de a respecta și adapta un plan de fertilizare la condițiile de mediu și sol din fermă este tot mai întâlnită. Evident, scopul acesor acțiuni este obținerea unui randament ridicat pe unitatea de suprafață. Administrarea inteligentă a îngrășămintelor cu ajutorul sistemelor de precizie (precum hărți de cartare a solului, senzori de detecție pentru carențele nutriționale etc.) necesită echipamente de administrare performante precum cele ale companiei Rauch.

Informații despre modelele, dotările, și caracteristicile tehnice ale distribuitoarelor Rauch Axis puteți găsi aici.