Articole

Fendt 314 Vario – noul vârf de gamă al seriei Fendt 300 Vario

”Acest tractor aduce pe piață un nou sistem inovator – Dynamic Performance – care asigură putere suplimentară la efectuarea sarcinilor, inclusiv la cele staționare dar care necesită priză de putere. Mediul de lucru din cabină este o altă importantă caracteristică căreia i s-au adus îmbunătățiri, suprafața de afișaj fiind mărită prin adăugarea unor noi terminale. Platforma FendtOne, cu dispozitive de comandă și control ce pot fi personalizate, din interiorul tractorului, face posibilă sincronizarea ”biroului” cu tractorul sau flota de tractoare în termeni de schimb de date și planificare a activităților.

Aceasta este argumentația juriului care, la Agritechnica, i-a atribuit, a doua oară consecutiv, titlul Tractorul Anului 2020, categoria Best Utility, lui Fendt 314 Vario.

De altfel, Radu Tălpan, brand manager Fendt la MEWI, care a fost prezent pe toată durata expoziției Agritechnica la standul AGCO și a oferit informații, în limba română, despre inovațiile producătorului german, consideră noul Fendt 314 Vario cu sistem FendtOne una dintre cele mai importante noutăți ale expoziției. Vârful seriei 300, tractorul de 140 CP are toate caracteristicile unui Fendt, la care se adaugă o funcție nouă (DP) și FendtONE, noua platformă Fendt ce face legătura perfectă dintre tractor și birou, care funcționează atât în tractor, cât și la sediul firmei sau oriunde vă aflați, pe un dispozitivul mobil. Ceea ce se vede pe terminalul tractorului și pe dispozitivul mobil este identic, astfel încât utilizatorul să-și poată găsi cu ușurință ”calea”. Caracteristicile inițiale includ Fendt Task Manager (pentru gestionarea și completarea sarcinilor), Fendt Guide Sync (sincronizarea automată a datelor câmpului – granițe, cărările tehnologice, obstacolele etc.) și gestionarea datelor de referință (tractoare, angajați, parcele etc.)

Mai multă putere acolo unde este nevoie

Conceptul inovator de sporire a puterii DynamicPerformance (DP) de la Fendt 314 Vario eliberează cu 10 CP mai multă putere la cerere, exact atunci când este nevoie. Nu are legătură cu viteza de deplasare sau cu sarcinile speciale de operare, fiind vorba doar de dinamică pură.

În mod curent, puterea motorului tractorului este distribuită între numeroși consumatori de energie – precum priza de putere, sistemul hidraulic, ventilatoare și aer condiționat. Sistemul detectează când anumite componente au nevoie de mai multă putere și, grație unui sistem inteligent, o redirecționează acolo unde este necesară.

Conceptul DP de înaltă performanță este special conceput pentru lucrările în staționare ce au nevoie de priza de putere, la fermele zootehnice și la uzinele de biogaz – precum mixerul pentru hrana animalelor sau agitatorul cisternelor cu dejecții. De asemenea, și în timpul transportului sau al lucrărilor în câmp, DynamicPerformance (DP) acționează acolo unde este nevoie. Cei 10 CP în plus ai lui Fendt 314 Vario sunt deosebit de importanți pentru fermele care au nevoie de un tractor mai compact, mai ușor și mai agil, dar care poate satisface, de asemenea, cerințe mai mari de putere.

Un concept inovativ de operare – FendtONE

Cu FendtONE, utilizatorii își pot planifica comenzile și datele din câmp pe un computer sau pe orice dispozitiv smart (telefon, tabletă), iar apoi le pot transfera tractorului prin rețeaua de telefonie mobilă.

Se pot utiliza aplicații specifice agriculturii inteligente, precum Fendt Guide Sync (sincronizarea automată a datelor câmpului și Fendt Task Manager pentru managementul eficient al sarcinilor. Pe platforma FendtONE, fiecare client își poate găsi aplicațiile specifice și apoi gradual să-i lărgească funcționalitățile. Aceasta face posibilă optimizarea proceselor de lucru, obținerea celor mai bune randamente ale echipamentelor agricole și, totodată, respectarea legislației privind regimul documentelor. Adică este complet prăgătit pentru viitor.

 

Lucrări profesioniste cu interfețe deschise

De asemenea, FendtONE cuprinde platforma de schimb de date agrirouter™. Prin intermediul acesteia utilizatorii pot alege sistemul de operare și echipamentul agricol, cu interfețe deschise pe care are loc schimb de date între sisteme diferite. Fermierii pot trimite datele despre parcelă proprietarilor, de la orice tractor. Agrirouter™ nu stochează date, fermierii fiind cei care decid ce date vor partaja cu alte sisteme, însemnând că fermele Fendt dețin întregul control asupra propriilor date. Întregul proces respectă reglementările stricte ale UE privind protecția datelor (GDPR).

Ergonomie în timpul lucrului

Când a fost dezvoltat noul concept de funcționare al lui Fendt 314 Vario, întreaga atenția s-a concentrat asupra funcționării intuitive și individuale, precum și a ergonomiei. Noului joystick multifuncțional, de exemplu, i-au fost adăugate funcții, iar maneta în cruce a fost optimizată ergonomic, ceea ce simplifică exploatarea a diferite utilaje atașate. Alocarea celor 5 butoane poate fi aleasă de operator, pentru a personaliza comenzile. Alocarea butoanelor se realizează cu ajutorul Managerului Individual de Operare (OIM) de pe terminal. Conceptul inteligent de culoare ajută operatorul să se descurce cu ușurință și să evite erorile. În OIM se pot reprograma și cele 19 butoane presetate, pentru funcții precum pre-activarea sistemului de direcție (pornit /oprit), faruri (on /off) și distribuitoarele hidraulice.

Toate funcțiile sunt împărțite în grupuri diferite, fiecare având atribuită o culoare. Operatorul vede imediat dacă butoanele au fost re-alocate corespunzător conceptului de culoare. De asemenea, sunt disponibile, opțional, bine cunoscuta manetă în cruce, noul joystick 3L cu până la 3 niveluri de operare și până la 27 de funcții. Cu joystick-ul 3L, puteți comanda încărcătoarele frontale Fendt Cargo și Fendt CargoProfi, inclusiv o funcție de cântărire. Pe lângă maneta multifuncțională, joystick-ul 3L poate fi utilizat și pentru comanda unui utilaj atașat cu sistem ISOBUS și /sau a funcțiilor tractorului. Dacă ziua dvs. de lucru include schimbări frecvente de direcție, butonul pentru inversarea direcției de deplasare adăugat pe joystick-ul 3L vă face munca mai rapidă și fără să obosiți.

3 zone de afișaj cu noi terminale

Numărul din ce în ce mai mare de aplicații derulate prin intermediul terminalelor înseamnă că este nevoie, în interiorul tractorului, de mai multe camere de afișare. Împreună cu noua filozofie de funcționare, noul Fendt 314 Vario oferă o combinație de 3 opțiuni de afișare. Acestea constau dintr-un nou afișaj digital de 9″ pe coloana de direcție (tablou de bord), un terminal de 12″ pe cotieră și un terminal opțional de 12″ în plafon. Până la 6 câmpuri de afișare configurabile liber pot fi afișate pe terminalele de 12″, în timp ce terminalul de bord afișează caracteristicile sistemului Fendt Guide pe până la patru câmpuri de afișare, precum și toate datele despre tractor la deplasarea pe drum. Afișajul tabloului de bord digital este comandat cu ușurință de la taste dispuse pe cotieră.

Terminalele de 12″ pot fi operate și prin atingere. Terminalul din plafon poate fi plasat pe jumătate în parasolar pentru o mai bună privire de ansamblu. Aplicații precum ”aer condiționat” și ”infotainment” vor continua să fie afișate pe jumătatea inferioară vizibilă a terminalului. Cu cele 3 terminale împreună, operatorii își pot personaliza zonele de afișaj și pot obține o imagine de ansamblu mai bună a diversității funcțiilor.

Pachet Infotainment cu sistem de sunet 4.1

Fendt oferă un pachet opțional de infotainment și un sistem de sunet 4.1, inclusiv subwoofere. Pachetul de infotainment include un sistem hands-free cu 8 microfoane instalate în plafon. Dispunerea specială a microfoanelor oferă cea mai bună calitate a sunetului, din orice poziție de lucru. Sistemul poate fi comandat prin intermediul terminalului, pentru o mai mare ușurință în utilizare. Pe lângă radio AM /FM, pot fi recepționate emițătoarele digitale și, de asemenea, pot fi redate surse audio externe prin Bluetooth, USB sau AUX-in. Două antene sunt amplasate la 90° în geamurile cabinei, oferind o recepție excelentă, fără întreruperi.

 

Inovații pentru eficiență și mai mult confort

Transmiterea optimă a puterii de la tractor la sol este asigurată de suspensia punții față, aflată în dotarea standard.

Ventilatorul Visctronic controlat electronic lucrează mai silențios și mai eficient, în funcție de nivelurile de răcire necesare. Pentru a facilita prinderea /demontarea utilajelor atașate față ce au hidraulică proprie – precum rabatarea hidraulică a apărătorilor laterale la cositoare – Fendt 314 Vario are acum prize hidraulice pentru o supapă cu dublă acțiune în panoul frontal.