Articole

7 premiere pentru fermierii din Ardeal. MEWI la AGRARIA 2022

 Aşteptarea a luat sfârşit!

În perioada 5-8 mai, ne vedem la Jucu, după trei ani. Și, deși pare că am învățat să ne educăm răbdarea, de acum, mai mult ca oricând, va trebui să găsim resorturi pentru aceasta, pentru că, după cum afirmă Ionuţ Meseşan, manager regional MEWI Transilvania:

În contextul actual, în care toţi producătorii întâmpină dificultăţi legate de creşterea preţurilor şi a termenelor de livrare a echipamentelor, fermierii trebuie să înţeleagă că a devenit absolut necesar să ia o decizie acum, pentru a primi utilajul anul viitor. Dacă până acum, fermierii erau obişnuiţi să vină la noi, să găsească utilajul în curte şi să plece cu el acasă, acum, din cauza situaţiei politice şi economice globale, livrarea poate dura, pentru unele utilaje, chiar şi peste un an de zile.

7 dintre echipamentele agricole de top pe care le veţi găsi în standul MEWI vor fi pentru prima dată la Agraria. Vi le prezintă, pe scurt, Ionuţ Meseşan, manager regional, cel care coordonează sediul din Gligoreşti, judeţul Cluj. Desigur că informaţii detaliate despre toate acestea veţi primi de la numeroasa echipă MEWI care va fi prezentă la târgul de la Jucu şi vă va răspunde tuturor întrebărilor.

 

Mașini agricole de ultimă generație

1. TRACTORUL FENDT 724 VARIO GEN 6 PROFI PLUS

Fendt 724 Vario aflat, anul trecut, pentru a şaptea oară consecutiv, pe primul loc al celor mai bine vândute tractoare în Germania în clasa de putere peste 200 CP, va fi prezent anul acesta în standul MEWI de la Agraria în varianta îmbunătăţită, Profi Plus. Este un tractor de 240 CP, echipat cu motor în 6 cilindri, de 6,06 litri, cu binecunoscuta transmisie Vario, tirant frontal, suspensie cabină, suspensie punte faţă şi sistem de ghidare prin GPS.

2. TRACTORUL FENDT 314 VARIO GEN 4 POWER

Tot o noutate pentru fermierii din Ardeal este şi tractorul Fendt 314 Vario Gen 4 Power, lansat recent. Tractorul este echipat cu motor AGCO Power de 140 CP, 4 cilindri şi capacitate de 4,4 litri, cutie de viteze Vario.

La fel ca Fendt 724 Vario, și acesta este echipat cu sistemul FendtOne, cea mai recentă inovație a producătorului german, sistemul de operare ce include toate caracteristicile specifice agriculturii de precizie.

3. TRACTORUL VALTRA G 125 eH

Tractorul din noua serie Valtra G, lansată de producătorul finlandez în 2021, are motor AGCO Power de 125 CP, turbo, în 4 cilindri, cu capacitate de 4,4, litri, transmisie Powershift, cutie de viteze 24 x 24 de trepte, (”modelele competitorilor, în această gamă de putere, oferă maximum 16 x 16 trepte”), suspensie punte faţă şi suspensie cabină.

4. COMBINA FENDT 6335 C

Orice combină Fendt din seria C înseamnă eficiență maximă, tehnologie de vârf și flexibilitate. Având numeroase funcții, practic redefinește segmentul de combine premium din clasa medie-superioară de putere.

Cele 3 tobe de batere, valțul de uniformizare a materialului PowerFeed la intrarea în canalul de alimentare, bătătorul cu 8 șine de batere, buncărul de boabe de 9.000 l, și un debit de descărcare de 105 l/sec., tocătorul de paie pe 6 rânduri, sistemul VarioGuide etc. sunt doar câteva dintre dotările cele mai importante ale combinei Fendt 6335 C, de 360 CP și heder pentru cereale păioase FREEFLOW de 7,00 m,  pe care o veți regăsi la standul MEWI.

 

Utilaje agricole pentru lucrări de precizie

 

5. SEMĂNĂTOAREA DE PRĂȘITOARE HORSCH MAESTRO 8 CV

Un utilaj care nu a mai fost prezentat până acum la Agraria este semănătoarea de prăşitoare Horsch Maestro 8 CV, pe 8 rânduri, tractată, şi cu un buncăr foarte mare de îngrăşăminte, de 3.000 de litri, ceea ce permite o autonomie mare în lucru, în condiţiile în care majoritatea semănătorilor au buncăre de îngrăşăminte de 1.000 de litri. Reglarea presiunii pe brăzdare se realizează electric, caracteristica principală a acestei semănători fiind sistemul de distribuție a semințelor cu vacuum.

 

6. PRESA DE BALOTAT FENDT ROTANA F XTRA

Tot o premieră pentru târgul de la Jucu este şi presa de balotat Fendt Rotana F Xtra cu tocător, cu cameră fixă, baloţi cilindrici cu diametrul de 1,25 m şi lăţime de 1,23 m, legare cu plasă a baloţilor. Trei astfel de utilaje lucrează deja în ferme din Bistriţa Năsăud, Alba şi Mureş.

 

7. DISTRIBUITORUL DE ÎNGRĂŞĂMINTE SOLIDE RAUCH AXENT

Distribuitorul tractat Rauch Axent are o capcitate a buncărului de îngrăşăminte de 9.500 litri, iar avantajul este că pot fi distribuite atât îngrăşăminte solide, cât şi amendamente.

 

CONDUCEŢI UN TRACTOR VALTRA LA AGRARIA 2022!

În secţiunea „Tractor şi tractorist” de la Agraria 2022 veţi putea conduce tractorul Valtra T 214 D cu motor AGCO de 211 CP, și, cel mai important, având sistemul SmartTouch, multipremiata cotieră inteligentă a producătorului finlandez, cea care face posibil ca fiecare zi de muncă să fie una eficientă.

Vă aşteptăm la Agraria, pentru a vă convinge singuri că, în viaţă, pentru toate lucrurile bune merită să aştepţi!