Articole

„Timpul e extrem de important atunci când e vorba de tratamente și erbicidări”

► afirmă ing. Nicolae Avram, șef de fermă JT Agro Tim.

Începând din luna mai a acestui an, curtea fermei JT Agro Tim din Șag, județul Timiș, e casa uneia dintre apreciatele mașini de erbicidat Fendt RoGator 645, un echipament gândit special pentru suprafețe mari de teren. S-a integrat perfect în ferma timișeană, iar performanțele sale au ajutat la creșterea randamentului și a eficienței aplicării substanțelor chimice. Înainte lucram cu modelul mai vechi de RoGator, care nu era deloc rău, însă acesta e mult peste – și la consum și la capacitate de lucru, la tot, spune ing. Nicolae Avram, șeful de fermă, la scurtă vreme după ce am ajuns în câmp, pentru a vedea mașina de erbicidat în mediul său.

Economii însemnate de timp cu Fendt Rogator 645

La JT Agro Tim nu este niciodată timp de pierdut. Pe cele 2.700 de hectare în lucru, cultivate cu cereale păioase (orz, grâu), floarea-soarelui, porumb și rapiță, sau în halele și birourile fermei, este mereu câte ceva de făcut. Timpul e, fără îndoială, una dintre cele mai valoroase resurse. Cu atât mai mult cu cât schimbările climatice și vremea capricioasă din ultimii ani au micșorat simțitor ferestrele de timp dedicat lucrărilor specifice. Una dintre soluții, adoptată de majoritatea fermierilor, este dotarea fermelor cu echipamente de ultimă generație, care, grație tehnologiei avansate și a sistemelor inteligente, permit realizarea mult mai eficientă a lucrărilor și valorificarea la maximum a resurselor disponibile. „Timpul e extrem de important atunci când e vorba de tratamente și erbicidări. De când avem met-ul nu mai avem probleme, să întârziem în aplicarea lor”, adaugă Nicolae Avram.

Facil în exploatare

Printre lucrările realizate deja pe terenurile fermei cu Fendt RoGator 645 se numără „aplicarea tratamentului 2 la grâu, a tratamentului 3, postemergența la porumb, la floarea-soarelui, tratamentul la floarea-soarelui la butonul floral și la panicul, la porumb, pentru insecte”, aflăm de la șeful de fermă, care ne spune și despre principalele avantaje ale mașinii de erbicidat, observate în practică:

„Un mare avantaj este acela că are două filtre, care filtrează apa la intrare și la ieșire, spre duze. Aici din nou câștigăm timp, pentru că nu se înfundă duzele. Înainte era nevoie să stai să le cureți. Și pulverizează foarte bine, aplică perfect, uniform, chiar la viteze mari de lucru. Cel mai mult am acoperit o suprafață de 320 de hectare, în zece ore de lucru. Dar media e undeva la 260 de hectare la zi. 

De asemenea, are SectionControl pe fiecare duză și se oprește la 50 de centimetri.

Lucrăm cu hărți – se poate salva parcela, are urmele salvate iar peste un an, doi, va fi foarte simplu de lucrat – apeși doar un buton și el știe pe unde să meargă. Consumul de combustibil e foarte redus, undeva la 0,7 litri pe hectar, în condiții bune de lucru, fără teren moale. Totodată, se alimentează mult mai repede, se poate alimenta singur, iar ecartamentul se modifică pe loc”.

De la volanul mașinii de erbicidat marca Fendt

Încântat de noua mașină de erbicidat marca Fendt este și Ion Todoruț, operatorul care o conduce. Plusurile și minusurile unui echipament agricol se văd cel mai bine de la volan, iar de la el aflăm numai lucruri bune despre Fendt RoGator 645.

„Nu e deloc complicat de folosit, nu are foarte multe butoane. În ceea ce privește lăncile – prin comparație, vechiul model balansa mult mai tare. Acesta are o stabilitate mai mare. Iar închiderea se face dintr-un singur buton.

Supapele au acționare electrică, care închide și deschide duza. La vechiul model erau cu acționare pe aer – se blocau uneori, aveau o garnitură, era mult mai complicat. Puteau apărea mai multe defecțiuni minore cu care pierdeai timp pe parcelă. Stăteai să schimbi sau să cureți butoiașul. Cu noul RoGator nu mai sunt astfel de probleme, se și vede randamentul de lucru pe zi. Iar confortul e extraordinar, parcă ești pe autobuz. Lucrezi de drag pe el.”

Citiți mai multe despre Fendt RoGator aici.