Articole

„Fendt Ideal este într-adevăr altceva față de ce am văzut până acum pe piață”

afirmă, Cristian Rista, de la volanul combinei.

Cristian Rista este unul dintre fermierii care trec pragul sediului MEWI din Orțișoara cu regularitate. De cele mai multe ori pentru a vedea, a testa, a achiziționa sau doar a afla noutăți legate de produsele Fendt, fiind unul dintre cei mai mari fani (mondiali!) ai producătorului german. Asta pentru că, deși face parte din categoria micilor fermieri, este pasionat de tehnica agricolă de vârf și consideră că doar așa se poate face performanță în agricultură.

Este un fermier atipic pentru agricultura românească, deoarece nu lucrează ”mii” de hectare, și cu toate acestea, în curtea fermei sale din Satu Mare, județul Arad, toate echipamentele agricole, fie Fendt, fie Horsch sunt de ultimă generație. Printre acestea, Cristian Rista are o combină Fendt 9490X, un hibrid de aproape 500 CP, cu care recoltează ceea ce seamănă pe cele 300 de hectare doar pentru el. Nu subînchiriază. Nu prestează servicii pentru alții.

De ce ai ține un ”monstru” doar pentru tine? Care, pentru că își termină rapid ceea ce are de făcut, devine companionul șoriceilor și păianjenilor din hală? (e doar un fel de a spune, la dl. Rista se vede mâna de gospodar în orice ungher nebănuit)

Răspunsul este foarte simplu: Domnul Rista lucrează el însuși pe fiecare tractor /combină. Fiecare lucrare este efectuată la timp și trebuie terminată în timp optim. E condiția pentru a fi performant.

În perioada 21-23 octombrie, combina Fendt Ideal 8, aflată în demonstrații în toamna acestui an, a ajuns și pe terenurile sale.

Anul acesta am amânat recoltatul porumbului pentru a testa Ideal-ul. Am mai văzut-o în Germania, la Wadenbrunn, am mai văzut-o și în alte împrejurări, însă acum este prima dată când sunt eu la volan. Lucrez cu ea și sunt impresionat să-i văd calitățile”.

Combina este echipată cu un Dominoni pe 12 rânduri, ”un header destul de senzațional, precum combina”, spune Cristian Rista, care, foarte concentrat, ”pentru că încă nu s-a obișnuit cu ea”, conduce cu 7 km/h prin lanul de porumb.

Prin geam se văd boabele recoltate. Unul dintre subiectele cele mai discutate atunci când se vorbește despre combine este cel al spargerii boabelor. Testele efectuate de DLG pentru Ideal 9T arată că, la o umiditate a materialului de 12-13%, procentajul spargerilor se situează între 0,1-0,3%, iar ale principalului concurent sunt de 0,8-1,5%. Așa că nu-i că chiar ”toate combinele sunt la fel”, cum spun unii…

 În primul rând, la această combină calitatea materialului recoltat este foarte bună, iar dacă eu afirm acest lucru înseamnă că așa și este, pentru că sunt un om foarte pretențios. Este într-adevăr altceva față de ce am văzut până acum pe piață.

În ceea ce privește capacitatea de recoltare și eficiența, a adăugat:

Având în vedere că sunt un mic fermier, nu lucrez o suprafață foarte mare, anul acesta am avut cultivat 80 de hectare de porumb. Lucrez de unul singur așa că nu pot să și recoltez, să și transport. După ce umplu două remorci, trebuie să le transport la 15 km. În acest ritm, am recoltat aproximativ 90 de tone la zi. Sigur, combina poate recolta mult mai mult. Dacă aș beneficia de transport, chiar fiind la început aș recolta probabil în jur de 200 de tone la zi. De asemenea, este foarte confortabil să muncești cu ea. Cabina oferă un confort sporit și o foarte bună vizibilitate.