Articole

Număr aniversar al revistei pe roate!

MEWI 25

Revista noastră este un fel de jurnal sau mai degrabă o radiografie al /a tuturor evenimentelor importante ale anului, în care consemnăm tot ce a avut însemnătate pentru noi şi pentru piaţa în care activăm.

Dificilul an 2020 este cel al aniversării a 25 de ani de existență a companiei noastre, şi, privind în urmă, la tot ceea ce s-a petrecut în tot acest interval de timp, suntem mândri de reușitele noastre. Am pus piatra de temelie a multor colaborări, care au rezistat și s-au consolidat de-a lungul acestor ani, având la bază principii solide la care nu am renunțat niciodată. Am crescut astfel împreună cu clienții şi partenerii noștri, cărora le mulţumim din nou, şi aici.

Ne-am bucura ca, la rândul dv., să fiţi mândri de alegerea făcută, citind numărul 11 al publicaţiei noastre.

Dacă nu ați primit deja un exemplar, ne puteți scrie pe [email protected], ne lăsați adresa la care să v-o expediem, iar ea va ajunge la dv. cu promptitudine, la fel ca oricare dintre serviciile noastre.

 

Din sumar:

demo_pe roate!

Amânarea tuturor târgurilor și evenimentelor agricole ne-a pus în situația în care nu am mai reușit să ne întâlnim cu clienți vechi, noi sau potențiali. Nu am renunțat, cu  gândul că în agricultură lucrurile nu pot sta pe loc, și am organizat, în jurul fiecăreia din cele 7  filiale din țară, o serie de demonstrații cu ultimele noutăți ale producătorilor Fendt și Horsch, spune dl. Cristian Dănescu, director general MEWI, în editorialul revistei. Despre acestea citiţi articolele: Tur de forță pentru Fendt 1050 Vario (pag. 32), Tractorul anului 2020, Fendt 942 Vario, impresionează în demonstrații (pag. 34), Fendt Ideal 8 în demonstrații la grâu și rapiță (pag. 36), Demonstrații cu noua semănătoare Horsch Maestro 8 CX (pag. 38), Specializat pentru lucrări în vie: Valtra F95 (pag. 40)

 

noutăți_pe roate!

Despre produsele lansate online, precum noua serie de tractoare Fendt 200 Vario sau noua serie a producătorului finlandez, Valtra G, sau despre alte maşini şi utilaje agricole noi, găsiţi în paginile revistei informaţii actualizate, precum: Noul Fendt 200 VFP Vario – pregătit pentru mâine (pag. 58), Horsch Focus într-o nouă versiune (pag. 64), O serie de tractoare complet nouă – Valtra G (pag. 24)

  

digital_pe roate!

Cuvântul anului 2020 a fost, din motive binecunoscute, digitalizarea. Am reunit şi noi date despre sensuri, produse, instrumente specifice agriculturii 4.0: Despre ce vorbim când vine vorba despre digitalizarea agriculturii? (pag. 10), Valtra Connect – serviciul de telemetrie al companiei finlandeze (pag. 12), FendtONE – cel mai inovativ produs digital marca Fendt (pag.. 14), Funcții și sisteme dezvoltate de Horsch, care stau la baza agriculturii inteligente (pag.46)