► Un articol realizat de Tudor Calotescu
Cornel Șerban, administratorul Societății Agricole Buzoiești, județul Argeș are aproape o jumătate de veac de când vorbește cu pământul și ascultă plantele. Cam de prin 1986, de când a ajuns la IAS Izvorul, iar asta după doi ani de stagiatură făcuți în Călărași. Imediat după revoluție s-a transferat la IAS Vulpești, ca din 2004 să preia Societatea Agricolă Buzoiești, județul Argeș. O societate înființată în baza legii 36/1991. O formă administrativă care nu-i avantajează deloc în obținerea de finanțări europene așa că se descurcă cum pot cu leasing-uri. Tot așa au achiziționat o combină IDEAL 9T, la fel și celelalte trei combine FENDT ce se văd în curtea fermei. Dar și multe alte utilaje cu care Cornel Șerban lucrează solul mult respectat. Cu sfințenie, chiar. Societatea dispune de 2038 ha cultivate cu orz, grâu, rapiță, mazăre, floarea soarelui și porumb.

La momentul scrierii acestui articol (luna iulie 2025), porumbul arăta în suferință, iar floarea soarelui dădea semne de ofilire. **) Măcar au avut de recoltat multă rapiță, neașteptat de bună. Chiar și combina minune IDEAL 9 mergea cu greu prin lanul bogat care a adus o medie de peste 4,5 t/ha. O medie foarte bună pentru solurile lor care sunt departe de cernoziomul cambic!
După sol, care este, conform mărturiei fermierului, prietenul lui dacă îl respectă și aplică tehnologia, inclusiv cu ajutorul celor de la MEWI de la care au marea majoritate a utilajelor agricole și care sunt foarte atenți la nevoile lor și le asigură, cu promptitudine, servisarea și transferul de cunoștiințe tehnice, utilajele adaptate tehnologiilor folosite în fermă sunt absolut necesare pentru a interveni la timp în toate fazele de creștere a plantelor. Iar asta presupune ca în timpul campaniilor să aibă utilajele capabile și echipe care să intervină la timp în cazul eventualelor defecțiuni. De aceea relația cu MEWI este una prioritară.
Dac-ar fi pentru o zi …ministru?

Cornel Șerban este un fermier cu o sinceritate izvorând curat prin ochii și vorbele sale, alături de o modestie imediat sesizată dar și de cunoașterea fenomenului Agricol. L-am chestionat ce ar face dacă ar fi ministru al Agriculturii pentru o zi și ar avea puteri plenipotențiare, iar răspunsul său a fost legat de existența unui preț minim garantat de stat în baza căruia fiecare fermier să-și poată face un plan de afaceri, fără să rămână dator după ce își va vinde recolta! Nu știu dacă varianta asta ar fi câștigătoare, dar le înțeleg frustrarea dată de impredictibilitatea pieței agricole și volatilitatea crescută, cumva mai mereu în defavoarea celor care produc cereale.
Combina IDEAL 9T i-a dublat capacitatea de a recolta


Dar, înainte de a avea ce vinde fermierii cheltuie mult pentru a avea recolte bune, iar ultimii ani au creat o presiune fantastică pe capacitatea de a recolta culturile de toamnă ale fermierilor. În primul rând au crescut foarte mult suprafețele, iar plantele ajung la maturitate cam în aceeași perioadă și de aceea fermierii sunt nevoiți ori să prioritizeze rapița în defavoarea grâului, ori grâul în defavoarea orzului. Mai apare uneori și mazărea în această dilemă, deoarece arșița își pune amprenta ca un desicant profesional, o vijelie ori o grindină putând compromite cultura lăsată deoparte. De aceea Cornel Șerban, administratorul Societății Agricole Buzoiești, a luat decizia de a dubla capacitatea de a recolta achiziționând combina IDEAL T 9 care, practic, i-a scurtat la jumătate timpul de recoltare. Headerul de 10,7 m, buncărul uriaș de peste 17.000 l, angrenate de un motor MAN de 647 CP și o viteză fantastică de descărcare cu peste 200 l/s fac ca misiunea de strângere a recoltelor să fie mult mai rapidă.
Fermierul urează la mulți ani firmei MEWI cu ocazia împlinirii a 30 ani

La finalul discuției, Cornel Șerban a ținut să mulțumească echipei MEWI pentru felul în care colaborează și să le ureze cel puțin încă treizeci de ani de funcționare la maxim! Modul în care au interacționat reprezentantul MEWI, Bogdan Țuică, de la sediul din Stoenești cu fermierul argeșean mi-a întărit opinia pe care o aveam privind profesionalismul echipei MEWI care nu privește relația cu fermierii decât din perspectiva avantajului comun. Ceea ce aduce mulțumire atunci când fermierii trag linia și aleg să colaboreze iar și iar cu această echipă. De-a lungul anilor au fost și momente mai puțin fericite dar s-a făcut întotdeauna ce este mai util pentru fermier și asta a dat măsura care face din aniversarea MEWI un moment de bilanț dar și de construit viitorul, un viitor care să meargă ca pe roate! 😊
**) Atunci când am postat acest articol pe blogul nostru (la începutul lunii octombrie) am vrut să aflăm ce s-a întâmplat cu porumbul și floarea-soarelui care arăta rău. Am aflat astfel că, atunci când au tras linie și au socotit, media la porumb a fost de 900 kg/ha, iar la floarea-soarelui de 2 tone /ha.
”Anul acesta, per total, i-a salvat grâul și rapița, însă pentru 2026 au luat decizia de a cultiva doar 20-30 de hectare – față de 200-300 câte cultivau până acum. Cultura de porumb va dispărea, ușor, ușor din zona Argeș.”, a spus Bogdan Țuică.