Articole

Valtra în aprilie 2022: două premii și o noutate

Tractorul Valtra din seria a 5-a N primește două premii importante

O nouă caracteristică pentru agricultura de precizie

1) Red Dot Design Award 2022 și iF Design Award – două premii pentru Valtra N

La distanță de doar câteva săptămâni, cea mai nouă serie de tractoare Valtra N a primit (din nou) recunoașterea internațională, fiindu-i desemnate două dintre cele mai importante titluri din domeniul design-ului, Red Dot și iF Design, demonstrând că nu există nicio provocare prea mare sau vreo sarcină prea neînsemnată pentru seria N.

Premiul Red Dot câștigat de Valtra N, la categoria design de produs, este o dovadă excelentă a principiului dezvoltării continue, în care funcții noi-nouțe care îmbunătățesc utilizarea de zi cu zi pentru client au fost introduse pe un produs deja excelent. De exemplu, noul afișaj digital de pe stâlpul A oferă o experiență complet nouă pentru utilizator, prin comparație precedentele comenzi. Poziția și vizibilitatea noului afișaj sunt optime atunci când se lucrează, iar setările tractorului se realizează acum foarte ușor și intuitiv. Noile tractoare din seria N au, de asemenea, multiple îmbunătățiri care sporesc siguranța, precum noile lumini de zi cu LED. Acestea sunt vizibile de departe, atrag atenția și, de asemenea, contribuie la reducerea consumului de energie (prin comparație cu soluțiile tradiționale). Tot ceea ce este nou la seria a 5-a N a venit ca rezultat al incorporării feedback-ului primit de la clienți, despre seria a 4-a.

Tractoarele Valtra din noua generație au fost concepute pentru a oferi clientului cea mai bună experiență posibilă cu tractorul, care nu trebuie doar să arate bine, dar trebuie să se facă util într-o gamă largă de aplicații. Am primit feedback covârșitor de pozitiv de la clienții noștri, mulți descriind tractorul ca fiind foarte confortabil și ușor de utilizat, mai ales în ceea ce privește tehnologiile  agriculturii inteligente”, spune Kimmo Wihinen, șeful departamentului Design industrial și experiența utilizatorului.

iF Design Award este unul dintre cele mai prestigioase premii de design din lume. Organizat în Germania din 1953, însemnul /sigiliul iF semnifică design de cea mai bună calitate, atât pentru consumatori și cât și pentru comunitatea de design. Un număr record de 10.776 de produse și proiecte au fost înregistrate pentru iF Design Award 2022. Toate propunerile au fost discutate și evaluate de către 75 de experți renumiți în design internațional, fiecăreia acordându-i-se un număr de puncte. Scorul minim pentru a primi iF DESIGN AWARD în acest an a fost de 270 puncte, iar seria Valtra N  a atins un scor final remarcabil de 405 puncte. Tractorul a fost punctat în funcție de cinci criterii: ideea produsului, formă, funcție, diferențiere și impact, iar juriul a fost impresionat la toate acestea.

Este cu adevărat o onoare să primim premiul cu un punctaj atât de mare. Să obții punctaj maxim pentru funcționalitate, care este cu adevărat apreciată și de clienții noștri, arată că misiunea noastră de a oferi cea mai bună experiență din lume în conducerea unui tractor dă roade.”, a mai spus Kimmo Wihinen.

2) SmartTurn – o nouă funcție pentru întoarcerea automată la capătul terenului

Operatorii tractoarelor Valtra beneficiază acum de viraje complet automate la capătul rândului. Împreună cu sistemul de întoarere automată Auto U-Pilot și direcția automată Valtra Guide, noua caracteristică SmartTurn completează automatizarea sarcinilor din câmp, prin întoarcerea automată a tractorului la capătul parcelei. Prin urmare, operatorul practic nu mai trebuie să atingă deloc volanul. Această noutate îmbunătățește precizia, economisește timp și combustibil, previne compactarea solului și permite operatorului să se concentreze în totalitate pe calitatea lucrării.

Atunci când se lucrează cu SmartTurn, se începe prin definirea limitei câmpului și a capătului acestuia, cu excepția cazului în care acestea sunt deja programate în sistemul Valtra Guide. După aceasta, raza de viraj necesară este calibrată în funcție de tipul utilajului atașat utilizat și prin rotirea bruscă a tractorului la dreapta și la stânga. Pasul final este selectarea uneia dintre cele două opțiuni de întoarcere:

  • Modul de întoarcere în U (U-turn mode): tractorul se întoarce automat la capătul parcelei, pe cărarea adiacentă pe care nu s-a condus. Tractorul efectuează un mic viraj în formă de U, la capăt, în funcție de raza maximă de viraj. Pentru aceasta este necesar ca suprafața de la capătul parcelei să fie relativ mare.
  • Modul câmp parțial (Part-field mode): tractorul se întoarce automat la capăt, pe a treia, a patra (sau și mai departe) cărare tehnologică. În această situație, suprafața necesară este mai mică decât în cazul întoarcerii în U.

Ambele moduri – U-turn și Part-field, sunt recomandate atât pentru utilaje atașate purtate sau tractate. SmartTurn face posibile lucrări de precizie și în condiții de siguranță, pe timp de noapte, în ceață sau praf. Funcția va fi disponibilă din aprilie 2022 pentru seriile N și T din cea de-a 5-a generație, iar pentru cele din cea de-a 4-a generație – la sfârșitul anului.  SmartTurn este o funcție de software și nu necesită niciun fel de modificări mecanice la tractoarele echipate cu Valtra Guide, putând fi achiziționat ca update.