Articole

3 evenimente Ziua Câmpului /Ziua Grâului cu participare MEWI

Sfârșitul lui mai și începutul lunii iunie a fost o perioadă abundentă în evenimente câmpenești. Scopul acestora, pe lângă socializare, de care sunt permanent dornici agricultorii, pentru a-și împărtăși față-în-față experiențele, este și acela de a le prezenta modele de succes în utilizarea semințelor, a fertilizanților, a produselor pentru protecția plantelor etc. și, desigur, în utilizarea mașinilor și utilajelor agricole.

Trei astfel de evenimente au avut loc în Banat, Ardeal și Transilvania, la care MEWI a fost partener, pentru vizitatori fiind deosebit de important să cunoască contribuția tehnicii agricole la succesul unei companii.

Dumitru Toșca, director general Merpano (Timiș) afirmă că ”Importanța partenerilor, precum și atuurile care ne mențin în topul furnizorilor de produse pentru protecția plantelor, de semințe cu valoare genetică mare, a fertilizanților, precum și a serviciilor agricole, ne îndreptățesc să sperăm la performanțe cel puțin la fel de frumoase ca până acum și în proiectele viitoare!

 

Ziua Câmpului Merpano 2022

Săcălaz, jud. Timiș

28 mai

Atât reprezentanți ai companiei MEWI cât și echipamente agricole din portofoliul nostru au fost și anul acesta parte a Zilei Câmpului de la Săcălaz, județul Timiș, la ediția care a aniversat 20 de ani de activitate a companiei Merpano pe piața inputurilor pentru agricultură.

Ziua evenimentului a fost ploioasă, însă pentru ploaia aceea s-au bucurat toți cei peste 650 de fermieri prezenți, din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Bihor.

O parte din mașinile și utilajele agricole expuse cu această ocazie în câmpul de la Săcălaz sunt cele care lucrează terenurile Merpano: un tractor Fendt 1050 Vario, de 500 CP, o mașină de erbicidat autopropulsată Rogator 645 de 5.000 litri, cu rampă de 24 de metri, un încărcător frontal telescopic Merlo Turbo Farmer 35.7, care poate să ridice 3.500 kg și o lungime a brațului de 7 metri și un cultivator Horsch Tiger 5 MT cu tăvălug posterior.

Pe lângă acestea, MEWI a mai adus în fața fermierilor din vestul țării un tractor Fendt 722 Vario de 220 CP, un tractor Valtra T235 Activ de 235 CP și o combină Fendt Ideal 9 T pe șenile, cu echipament de recoltat porumb Olimac, pe 12 rânduri, rabatabil hidraulic.

Florin Vălușescu, manager regional MEWI zona Vest: „Colaborăm cu Merpano de peste zece ani, am fost și la edițiile anterioare ale Zilei Câmpului organizate de Merpano și cu siguranță vom fi prezenți și la edițiile viitoare. Pentru noi este important să participăm la aceste evenimente pe de o parte pentru că ne dorim să menținem un foarte bun parteneriat, bine închegat în timp, cu Merpano, iar pe de altă parte pentru că reprezintă o ocazie foarte bună de a le prezenta clienților noștri comuni noua generație de echipamente agricole, iar potențialilor noștri clienți, portofoliul de mașini și utilaje pe care MEWIi le comercializează.

 

……………………………………………………

Ziua Grâului

Seuca, jud. Mureș

15 iunie

Peste 700 de fermieri din Transilvania au participat miercuri, 15 iunie, pe terenul fermei Kodagro din Seuca (comuna Gănești) la o ediție a Zilei Grâului, organizată de compania Dafcochim Agro din Târgu Mureș, în parteneriat cu familia Kosa din localitatea Seuca.

Colegii noștri de la filiala Gligorești /Luncani, jud. Cluj, participanți ca parteneri, s-au organizat astfel încât să le prezinte vizitatorilor prezenți tractoare și utilaje premium din portofoliul MEWI, adică: tractoare Fendt – 1050 Vario, un 942 Vario și un 722 Vario, și un Valtra 235 Active; utilaje Horsch – o semănătoare Maestro 8 DV, o semănătoare Pronto 6 DC cu packer frontal, și sistem PPF; o greblă de adunat fân și o cositoare de 3,20 m, Fendt Former 880.

Multă lume bună, majoritatea celor prezenți a trecut și pe la standul nostru, și au stat mult mai mult timp decât în cele ale concurenței. 😊 După terminarea evenimentului, când aproape toți cei din jur strânseseră, să plece, la noi încă se mai purtau discuții…”, spune Marius Ban, reprezentant vânzări MEWI.

Veniți din mai multe județe ale țării, Timiș, Maramureș, Brașov, Bistrița etc., fermierii interesați de produsele din portofoliul nostru s-au lovit de problema termenului lung de livrare. ”Le explicăm că este la fel peste tot, așa este situația globală, este păgubos să-ți iei ceva doar ca substitut, de calitate îndoielnică, pentru că nu poți avea răbdare”, spune Cosmin Indrei, reprezentant vânzări MEWI.

 

……………………………………………………

Ziua Grâului

Diosig, jud. Bihor

8 iunie

Pentru a 15-a oară, pe platforma demonstrativă cultivată cu cereale de la Diosig, județul Bihor, a avut loc, în data de 8 iunie, evenimentul – de tradiție deja, organizat anual de Agroind Cauaceu, în calitate de distribuitor și producător de semințe de cereale păioase, împreună cu partenerii săi, Promat Comimpex Tășnad și Agrotex Carei. Tot o Ziua Grâului, la care, de la o ediție la alta numărul participanților crește, la fiecare ediție înregistrându-se un nou record. Anul acesta, în jur de 800 de fermieri – din toate județele limitrofe, s-au adunat pe câmpul demonstrativ, unde, pe lângă prezentarea a 54 de soiuri de cereale păioase din portofoliul a peste 15 companii multinaționale și românești producătoare de sămânță, au fost prezente și echipamente agricole.

Fermierii din zonă dar și din alte județe ale țării, precum Satu Mare, Arad, chiar Timiș și Hunedoara, vin să învețe despre tot ceea ce înseamnă cultura grâului, de la sămânță, tratamente etc. până la utilaje de care au nevoie pentru a obține recolte bune.

De la astfel de evenimente fermierii pleacă și cu informații legate de performanța echipamentelor agricole. Tocmai pentru că seceta din acest an, din zonă, a marcat culturile fermierilor, este și mai ușor de înțeles că în ferme este nevoie de utilaje cât mai performante, care să facă lucrările necesare în intervalele tot mai scurte.

În loc de încheiere, redăm mai jos o parte din speech-ul ministrului agriculturii, Adrian Chesnoiu, prezent la evenimentul de la Săcălaz:

Traversăm o perioadă complicată, la toate posturile TV se anunță apocalipsa. Vom trece cu bine și peste aceasta, datorită fermierilor care își pun în comun experiența  pentru a avea rezultate extraordinare la finalul unui an agricol.

Anul acesta nu vom avea recoltele de anul trecut, unul aproape perfect pentru agricultură, dar va trebui să prețuim și mai mult ceea ce vom pune în hambare. Este munca dumneavoastră, făcută cu noroiul până la genunchi sau în praf, atunci când nu plouă, zi de zi în soare și trebuie să fiți respectați pentru aceasta.