Articole

Două tractoare Valtra finaliste în cursa pentru titlul Tractorul Anului 2022

La cea de-a 44-a ediție a expoziției EIMA International 2021, desfășurată la Bologna, Italia, în perioada 19-23 octombrie, accentul va fi pus, la fel ca de fiecare dată, pe modelele nou apărute anul acesta, celor mai bune dintre acestea acordându-li-se titlul ”Tractor of the Year”, la 4 categorii distincte. În cadrul prestigioasei competiții, promovată de publicația italiană Trattori, încă din 1998, un juriu internațional format din 26 jurnaliști de presă agricolă va desemna, prin vot, cele mai bune ”tehnologii și soluții disponibile pe piața europeană”.

La ceremonia festivă de acordare a premiilor vor fi anunțați premianții celor 4 categorii:

Tractor of the Year (Tractorul Anului)

Best Utility (Cel mai bun tractor utilitar)

Tractoare multifuncționale și utilitare, cu putere peste 70 CP, maximum 4 cilindri, greutate în exploatare de maxim 10.500 kg. ampatament maxim 2,55 m.

Best of Specialized (Cel mai bun tractor specializat)

Tractoare pentru livezi, vii, lucrări alpine

Sustainable TOTY

Conceptul de sustenabilitate presupune câteva aspect precum confort, siguranță, eficiență și conectivitate. În termeni generali, noile și viitoarele tehnologii trebuie să-i ajute pe fermieri în munca lor de zi cu zi, să contribuie la reducerea poluării și să asigure protecția solului.

”Sustainable TOTY” nu este un titlu acordat ”celui mai verde tractor”, ci aceluia care înglobează soluții inovative din punct de vedere al sustenabilității, și este ales dintre toate cele 14 finaliste.

Însă evenimentul Tractor of the Year nu se limitează doar la ceremonia de decernare, cele 14 finaliste vor participa la o paradă, în afara spațiului expozițional, caracteristicile lor fiind prezentate de un moderator.

Producătorul finlandez Valtra are două finaliste în cursa pentru dobândirea titlului de Tractor al anului 2022, micuțul gigant din seria A (Best Utility)Valtra A115 HiTech4 și modernul ”cal de povară” din seria T (Tractor of the Year) – Valtra T 235 Direct

 

Idei mari într-un pachet compact

Valtra A115 HiTech4 este modelul bine cunoscut cu transmisie powershift în patru trepte și control electronic. Seria A este proiectată ergonomic, este ușor de utilizat și are puterea necesară pentru a pune utilajele atașate la treabă. Toate tractoarele seriei A sunt prevăzute cu transmisie cu manetă Valtra, căreia i s-au adus îmbunătățiri, având integrată frâna de mână. Orice tractor din această serie îi oferă utilizatorului exact ceea ce are nevoie.

Caracteristicile acestuia pot fi consultate aici.

Valtra T 235 Direct – și frumos și inteligent.

Un tractor din seria T este un învingător pe toate fronturile, la care puterea tehnologiei inteligente este combinată cu cea a motorului în 6 cilindri. Terminalul de pe stâlpul A, amplasat ergonomic, afișează informații și asigură monitorizarea exact acolo unde este nevoie. Vizibilitatea operatorului este excelentă în toate direcțiile, în orice condiții. Pentru că este prevăzută cu multipremiata cotieră SmartTouch, fiecare zi de muncă va fi una lucrativă. Dacă la un tractor este apreciată puterea, precizia și realizarea profitului, seria T este exact alegerea potrivită.

Despre toate caracteristicile acestuia, citiți aici.

Anul trecut, titlul ”2021 Best Utility” i-a revenit tractorului Valtra G 135 Versu, pentru ”atenția acordată tuturor detaliilor, gradul ridicat de adaptabilitate, tehnologiei înglobate la bord, eficienței ridicate a sistemului hidraulic și existența multor alte importante caracteristici”.