Articole

”Lupta Gretei Thunberg este mană cerească pentru agricultura noastră”

Mesajul pare provocator, însă rostit de Michael Horsch, preşedintele companiei care produce utilaje agricole şi care îi poartă numele, chiar este sincer. El vede în lupta tinerei activiste o bună oportunitate ca agricultura să se plaseze pe piața luptei împotriva emisiilor de carbon.

În ultimii douăzeci de ani, aceasta este prima dată când am avut ocazia să ne situăm ca o soluție incontestabilă asupra unui subiect care afectează și îngrijorează întreaga populație: lupta împotriva schimbărilor climatice”, afirma Michael Horsch, la aniversarea a zece ani de Agroforum, eveniment organizat de cooperativa Agora, în 29 ianuarie 2020. “Avem oportunitatea de a nu mai fi ținta permanentă a atacurilor la care suntem supuși concentrându-ne împreună atenţia asupra găsirii soluțiilor pe care le poate aduce agricultura pentru a sechestra carbonul departe de aer.” În mod evident, acest lucru necesită muncă și o anumită toleranță asupra cauzei.

 

Fizica și biología trebuie să primeze chimiei

Fiecare fermier care lucrează solul emite în atmosferă 1,6 t/ha de CO2, în 24 de ore de la trecerea utilajului“, spune producătorul german. Este dificil de estimat dacă această cifră este importantă sau nu, dar este clar împotriva stocării carbonului în sol. Nici la ferma familiei Horsch din Bavaria nu este o situaţie mai bună, deoarece cantitatea de humus din sol este în scădere. Există, clar, o astfel de tendință. Justus Von Liebig, un chimist care și-a lăsat amprenta asupra agronomiei moderne, a fost cu siguranță potrivit pentru agricultura ultimilor 90 de ani, dar poate fi parțial responsabil pentru aceste evoluții. De fapt, el a plasat chimia ca primul pilon al producției agricole înaintea fizicii solurilor și a biologiei lor. Fără îndoială, fizica solului trebuie să fie plasată pe primul plan, la același nivel cu biologia, cu mult înaintea chimiei, pentru a face față provocărilor stocării carbonului. De fapt, se îndreaptă spre celebrul “al treilea val” din agricultură: agricultura de conservare a solului care poate purta și dulcele nume de agricultură regenerativă.

 

5 – 10 t/ha/an de CO2 de stocat

Pentru Michael Horsch, aceasta înseamnă, în primul rând, „reducerea la maximum a prelucrării solului și acoperirea solului cât mai mult timp sau chiar acoperirea lui permanentă. Stocarea carbonului în sol implică în mod necesar producerea de biomasă. Sprijinirea activității biologice a solului reprezintă cheia unui sistem care captează carbon, însă trebuie înțeleasă mai bine. Din păcate, oamenii de știință care lucrează pe acest subiect rămân puțini. În același timp, trebuie redusă utilizarea îngrășămintelor minerale și chimice. Urmărind această strategie și menținând randamentele actuale, este posibil să se capteze 5 tone/ha/an de CO2. Prin acceptarea unei pierderi de producție din recolte, este fără îndoială posibil să se ajungă până la stocarea a 10 tone/ha/an”.

Această a doua ipoteză poate fi avută în vedere numai dacă scăderea rentabilității este compensată în mare măsură de o remunerație pentru stocarea carbonului.

100 de euro /tona de carbon reprezintă o mană cerească pentru lumea agricolă.

 

Michael Horsch nu alege la întâmplare cifra de 100 de euro/t de carbon. Aceasta provine dintr-o declarație a șefului grupului Volkswagen, Herbert Diess, la Davos, Elveția, la ultimul Forum Economic Mondial. El a considerat că taxa pe carbon este prea mică în Germania: „Cred că prețul este prea mic. Încă vreau o taxă mai mare pe CO2 de la politicieni. Să ne uităm la Europa: în Suedia avem peste 100 de euro / tonă și funcționează bine.

Repunerea agriculturii în centrul soluțiilor pentru stocarea carbonului în sol

Cum să transformi această oportunitate într-o afacere pentru lumea agricolă? „Este departe de a fi simplu, remarcă Michael Horsch, și, din păcate, lobby-urile pe care le facem și politicile noastre nu sunt suficiente pentru a aduce agricultura ca soluție la stocarea carbonului în sol, având și alți actorii în cauză, precum industria automobilelor, de exemplu. Acest sector de activitate, în special, își îndreaptă atenția spre organizații neguvernamentale sau asociații de mediu pentru a găsi soluții care includ, printre altele, plantarea de copaci pe cealaltă parte a planetei pentru a compensa emisiile de noxe. Și nimeni nu îi informează despre formidabilul rezervor de carbon care este solul“, spune cel care a vorbit recent în urechea producătorului auto Skoda, unul dintre brandurile grupului Volkswagen.

 

Constructorii de automobile sunt clienți buni pentru rezervele de carbon

Skoda, ca de altfel toate celelalte mărci ale grupului german, este, prin urmare, supusă presiunii de a reduce emisiile de CO2. Dacă luăm întreg ciclul de viață al unei mașini care parcurge 200.000 km, amprenta de CO2 a producției sale reprezintă 15%, cea a utilizării sale 80% și 5% reciclarea sa. În ceea ce privește producția, 87% (din 15%) sunt emise de subcontractanții producătorului. Restul de 13% se datorează asamblării în fabricile producătorului, potrivit lui Michael Horsch. Chiar dacă se pot depun toate eforturile, producătorul nu își poate reduce emisiile de CO2 la zero.

În plus, începând cu 1 ianuarie 2020, autoturismele noi vândute în Uniunea Europeană sunt limitate la o emisie de 95 g/km CO2 (pentru vehiculele termice, aceasta corespunde unui consum de aproximativ 3 l la 100 km), sub sancțiunea financiară aplicată producătorilor de 95 euro /g/km exces de CO2 pe vehicul. Iar aceste sancțiuni ar pune în pericol rentabilitatea fiecărui vehicul vândut. Pentru a menține media tuturor vehiculelor vândute sub această cifră fatidică, singura soluție pe termen scurt pentru producătorii de automobile este vehiculul electric. Iar până în 2020, 20% din flota de vehicule vândute ar trebui să fie electrică.

Și chiar dacă ar face asta, ar mai rămâne încă o problemă de marketing și de marcă. În ciclul de viață al unui vehicul electric se emit încă 16 t de CO2 în atmosferă. Așadar, este un pariu sigur că producătorii caută certificate de carbon pentru a compensa acest spin din picior. O oportunitate care nu trebuie ratată pentru agricultură, care este în măsură să ofere acest serviciu, chiar dacă nu va fi ușor.