Articole

O primă ediție ”Ziua Grâului Bărăgan” – mai multe premiere

În 9 iunie, Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), împreună cu Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Ialomița, au organizat prima ediție a evenimentului „Ziua Grâului Bărăgan”, la Mărculești, județul Ialomița, în ferma Telehuz Agriserv, exploatație care aparține chiar președintelui ACCPT, Dragoș Costin Telehuz.

Fiind un prim eveniment după relaxarea măsurilor impuse de pandemie, apetitul pentru socializare și totodată importanța celor prezentate au adus în câmp, conform estimărilor organizatorilor, în jur de 400 de fermieri.

Printre cele 20 de companii reprezentative pentru cultivarea și protecția culturilor de grâu, reunite pe terenul ialomițean, s-au alfat și colegii de la filiala MEWI Drajna împreună cu partenerii de la Horsch România, Ciprian Ion și Constantin Curcă.

Evenimentul a început cu prezentarea utilajelor, în special a semănătorilor, și a continuat cu prezentarea a nu mai puțin de 42 soiuri de grâu și tratamentele aplicate acestora.

S-a discutat despre tehnologiile utilizate în semănarea grâului, s-a discutat despre evoluția plantei de la genetică până la perioada de recoltat, despre cele mai importante tehnologii de cultivare care pot fi utilizate în cultura grâului.

 

 

La standul MEWI – tehnică de vârf pentru semănat

În toamnă, la înființarea culturilor prezentate la eveniment au fost utilizate mai multe tipuri de semănători, două dintre acestea aflându-se în portofoliul MEWI, și prezente la standul nostru de la eveniment.

Horsch Focus 3TD este o semănătoare pentru lucrat în sistemul Strip-Till (despre care puteți citi aici, sistem care permite însămânțarea fără alte prelucrări anterioare ale solului. Despre aceasta Constantin Curcă, reprezentantul Horsch în România, spune că folosește un ”sistem care se pretează noilor tendințe care se cer în prezent prin Acordul Verde. Este triplu compartimentată, pregătită pentru anul 2021 din toate punctele de vedere.

Cea de-a doua semănătoare prezentă la Mărculești este unul dintre cele mai cunoscute utilaje ale producătorului german – Horsch Pronto 6 DC, cu o lățime de lucru 6 m, și sistem de pregătire. Despre aceasta Ciprian Ion, responsabil Horsch pentru România, le-a spus celor prezenți: ”Are două rânduri de discuri cu pregătire, cu o capacitate de 5.000 l, cu buncăr dublu compartimentat, unul pentru sămânță, unul pentru îngrășământ, însă cei care preferă pot folosi toată capacitatea pentru sămânță. Semănătoarea are o viteză de lucru de până la 20 km/h. Este semănătoarea care a lucrat în toamnă, aici, în spatele nostru. În afară de aceasta, în portofoliul nostru avem o gamă mai largă, de la prelucrarea terenului, semănători semidirecte, ca aceasta, intră în teren semipregătit, semănători fără pregătire care intră în teren pregătit, și semănători directe, cu lățimi de lucru de la 3 la 12 m.” Modelul Horsch Pronto 6 DC prezentat a fost unul cu PPF (Precision Placement of Fertiliser), adică cu plasare de îngrășământ odată cu sămânța.

L-am întrebat pe Costin Dincă – reprezentant vânzări Ialomița, dacă au existat diferențe între lanurile prezentate, răspunsul său fiind: ”La o privire amănunțită, diferențele s-au văzut la modul de dezvoltare a rădăcinii, la înălțime și evoluția plantei. Ceea ce pot să spun cu certitudine este că, acolo unde s-a semănat cu Horsch Pronto, este remarcabilă uniformitatea lanului.

Oricât ar fi de performante, semănătorile au nevoie de a face echipă bună cu un tractor, fiind de preferat ca acesta să fie pe măsura calităților lor. Astfel, la eveniment acestea au fost însoțite, de ce alte două tractoare decât Fendt și Valtra?!

Fendt 826 Varioeste unul dintre cele mai deștepte tractoare, aș putea să spun, foarte ușor de condus, cu un singur buton, față-spate. Este un tractor care poate fi folosit la orice tip de cultură, orice tip de lucrare. La cei 280 CP pe care îi are, niciun utilaj nu reprezintă o problemă pentru el”, a afirmat colegul nostru Costin Dincă.

Cel de-al doilea tractor, Valtra T234 A (caracteristici tehnice aici), ”este un tractor de 235 CP, pe care se poate monta și sistem de ghidare prin GPS, făcându-l astfel potrivit agriculturii de precizie. Este un tractor ușor de utilizat, cu motor de 7,4 l, în 6 cilindri, care asigură tot confortul necesar”, afirmă colegul nostru Costin Dincă.

 

Puncte de interes pentru vizitatorii standului Mewi

Atât organizatorii cât și colegii noștri de la filiala Drajna, prezenți la eveniment, consideră că acesta a fost unul de succes. ”Ne-am și bucurat de o prezență destul de mare la stand. Cred că au fost peste 100 de fermieri. La un moment dat erau 20 de oameni care vorbeau între ei despre ce utilaje folosesc, cu ce tehnologii sunt echipate. Unii erau clienții noștri, alții nu, ceea ce ne-a dat oportunitatea de a le prezenta produsele și prin puterea exemplului”, spune Costin Dincă, reprezentant vânzări.

Semănătoarea Horsch Focus 3TD a fost echipată cu toate opțiunile de preechipare, pentru ca cei interesați să înțeleagă cât este de adaptabilă. Constantin Dincă: ”Am avut mai multe tipuri de brăzdare: turbo disc, simplu disc, discuri distanțate, am avut totodată și un fel de ancoră. Am vrut să le prezentăm celor interesați toate variantele: ai resturi vegetale pui disc; vrei să disloci puțin teren pui ancoră simplă, după care pui mediu sau high, în funcție de cât teren vrei să disloce și ce putere are tractorul etc.

Aflată în centrul atenției, fermierii au întrebat despre tehnologia folosită, modul în care se aplică îngrășământul, norma de semănat, adâncimea de lucru, productivitatea într-o zi, tip de teren poate lucra, cât teren dislocă, ce tipurile de ancore sunt recomandate, la ce distanță se poate semăna cu ea (15, 25, 35, 40) etc.