Articole

Valtra sărbătorește punând soluțiile inteligente în centrul dezvoltării sale

De 70 de ani prețuind clienții

Dacă vă aflați printre cei care ați urmărit live desfășurarea evenimentului Valtra, din 16 aprilie, nu aveți cum să nu fi remarcat mulțimea de mesaje din final, trimise pe chat, prin care, din toate colțurile lumii, producătorului finlandez i-au fost transmise mesaje de felicitare pentru aniversarea a 70 de ani de existență, pe care îi sărbătorește anul acesta.

Pe lângă acestea, au fost numeroase laude pentru excepționalul show la care au luat parte, mulți dintre participanți arătându-și bucuria de a deține un Valtra, de a fi parte din povestea acestei companii.

Întregul eveniment a fost conceput având în minte clientul final, realizatorii îmbinând la cel mai înalt nivel spiritul corporatist cu umorul, înalta tehnologie explicată aproape pe înțelesul unui neinițiat, imaginile excepționale din nordul continentului cu căldura oamenilor locului.

 

Puțină istorie

Valtra, cunoscută pe atunci sub numele de Valmet, a început producția de serie de tractoare în 1951 în Jyväskylä, Finlanda. Primul model a fost Valmet 15 care, după cum sugerează și numele, avea 15 cai putere și a fost conceput pentru a înlocui un cal dintr-o fermă mică. Încă de la început, nevoile clienților au fost evidențiate și au fost introduse soluții structurale pentru care Valtra este încă cunoscută: garda la sol era suficient de mare pentru lucrările forestiere, iar tractorul era ideal și pentru sarcinile de întreținere a drumurilor. Ulterior, ergonomia cabinei a făcut posibilă creșterea zilei de lucru J, aceasta având spațiu sporit pentru operator și condiții de deplină siguranță.

În urmă cu 70 de ani, accentul a fost pus pe mecanizarea agriculturii, apoi, ceva mai târziu, accentul a trecut pe îmbunătățirea siguranței muncii, dezvoltarea fermelor și succesul afacerilor rurale. Tehnologiile și serviciile Valtra au fost întotdeauna la înălțimea sarcinii de a satisface nevoile clienților.

În ultimii 10 ani, însă, s-au făcut cele mai mari salturi, iar pentru anii următori, cei de la Valtra consideră că digitalizarea și tehnologiile agriculturii de precizie vor schimba semnificativ fața agriculturii.

Valtra a avut întotdeauna o relație deosebit de strânsă cu clienții săi, încă de la începutul anilor 1990,  introducând  sistemul de comandă pentru clienți. Aceasta însemna că nici un tractor nu a fost fabricat pentru stoc; în schimb, fiecare tractor a fost construit pentru un anumit client. Datorită acestui sistem pionier de comandă, fabrica de tractoare a avut întotdeauna informații exacte despre nevoile clienților. Un număr semnificativ de angajați ai fabricii, implicați în dezvoltarea și producția de produse provin dintr-un mediu agricol puternic și au cu adevărat o bună înțelegere a nevoilor fermierilor.

Progresele care au început acum 70 de ani continuă și se accelerează. Datorită perseverenței în dezvoltarea de noi produse, tractoarele noastre au ajuns acum la a cincea generație. Acum clienții noștri așteaptă soluții inteligente de la Valtra. Facem investiții mari în fabrica din Suolahti, Finlanda, noul centru logistic tocmai a fost lansat și un nou atelier de vopsire va începe construcția în această vară”, a spus directorul general Jari Rautjärvi.

 

Clientul mai presus de orice

Centrarea pe client a fost până astăzi punctul de plecare pentru dezvoltarea de noi produse. Clienții au făcut parte din modul în care au fost dezvoltate tractoarele din cea de-a 4-a generație și multi-premiata cotieră SmartTouch. Atât tractoarele din generația a 4-a, cât și SmartTouch au fost bestseller-uri, adunând o mulțime de premii în industrie. Astăzi, orientarea spre client poate fi regăsită în gama largă de accesorii și opțiuni disponibile, precum și în Unlimited Studio, unde 1 din 3 tractoare produse la fabrica Suolahti sunt acum adaptate la specificațiile exacte ale clientului. Soluțiile Valtra personalizate sunt utilizate într-o gamă largă de aplicații, inclusiv agricultură, contractare, întreținere aeroport și chiar operațiuni militare. Abordarea centrată pe client se regăsește și în serviciile de întreținere sau cele digitale, precum Valtra Connect. Ritmul de dezvoltare continuă la fel de rapid ca oricând, Valtra străduindu-se să îmbunătățească în continuare partea de service și tractoarele în funcție de nevoile clienților.

În acest spirit, în cadrul evenimentului au fost prezentate tractoarele Valtra din generația a 5-a, din seriile A, N și T, proiectate astfel încât să ofere clientului cea mai bună experiență posibilă a utilizării tractorului. Despre ce este nou la acestea puteți citi aici.

 

Ce urmează?

Noile reglementări, precum Acordul Verde European, standardele globale privind mediul și modificările condițiilor de climă și sol, aduc noi provocări în viața fermierilor. „Reducerea cantității de îngrășăminte și erbicide și necesitatea de a îmbunătăți productivitatea solului sunt factori pentru agricultura de precizie, care, la rândul ei, contribuie la îmbunătățirea rentabilității fermelor. Clienții noștri au nevoie de tractoare inteligente și transfer de date fără probleme între echipamente și software-ul de gestionare a fermei. Soluțiile Valtra – precum SmartTouch, sistemul de ghidare automată Valtra Guide și serviciile de agricultură inteligentă Valtra Connect – îi ajută pe fermieri să atingă aceste obiective. Ponderea soluțiilor inteligente crește rapid, iar Valtra este în fruntea mișcării.” spune Mikko Lehikoinen, vicepreședinte, director vânzări și marketing.

La Valtra este considerat că dealerii reprezintă o parte importantă a experienței clienților, dezvoltându-și activ rețeaua de distribuție și acordând totodată atenție service-ului și aprovizionării cu piese de schimb.

Personalul de vânzări și service Valtra lucrează cu noi instrumente digitale care îmbunătățesc experiența clienților și cu care dealerii pot anticipa acum nevoile de service ale tractorului, pot activa de la distanță serviciile pentru agricultura de precizie sau pot configura un tractor cu opțiuni de service și de finanțare adaptate nevoilor exacte ale fermei. De asemenea, clientul poate alege să activeze funcții suplimentare pe tractorul cu SmartTouch – specificațiile acestuia putând fi extinse și actualizate în funcție de cerințele clientului pentru a practica agricultura inteligentă.”, a afirmat M. Lehikoinen

 

Modele aniversare la seria T

După cum am mai spus, pentru a marca cea de-a 70-a aniversare, Valtra va produce 70 de tractoare “Limited Redition” special echipate, disponibile la Seria T (T174e până la T254) și vor fi vândute în întreaga lume. Pe lângă acestea, pentru filmul realizat la aeroportul de la Polul Nord, pregătit pentru evenimentul de lansare, în studioul Unlimited a fost creat un tractor în culoarea roz auriu, echipat cu toate acele funcții necesare acelor condiții.