Articole

Ziua Porților Deschise Saaten Union, la Drajna

► Cu MEWI și Horsch ca parteneri

În 10 și 11 august, Saaten Union România, avându-ne ca parteneri, a organizat evenimentul Ziua Porților Deschise, ediția 2021, pe platforma de loturi demonstrative proprie de la Drajna, jud. Călărași. Pe agenda de lucru a celor două zile s-au aflat prezentări ale noilor hibrizi de porumb, floarea soarelui și soia marca Saaten Union, expuneri despre tehnologiile aplicate pentru cultivarea acestora, și, în premieră, demonstrații practice.

Întreaga echipă de vânzări de la filiala MEWI Drajna a fost implicată în organizare și apoi a fost prezentă în câmp, în cele două zile, răspunzând oricărei întrebări și prezentând, prin rotație, echipamentele expuse: Marius Dragnea, Costin Dincă, Liviu Gherghina, sub coordonarea liderului Costin Mărăcine.

După vizitarea solelor și expunerea noutăților celor de la Saaten Union, grupurilor formate le-au fost prezentate două combinații de vârfuri ale tehnologiei de prelucrare a solului: tractorul Fendt 942 Vario și cultivatorul Horsch Tiger 3 MT, despre care fermierilor le-a vorbit Marius Dragnea și Fendt 1050 Vario și discul Horsch Joker 10 RT, în expunerea lui Costin Dincă. După fiecare prezentare, echipamentele demonstrau practic, la final analizându-se calitatea lucrărilor, consumul, adâncimile de lucru și s-a răspuns la orice întrebare venită din partea fermierilor. Colegii noștri tehnicieni service la MEWI Drajna, Gabi Dobre și Florian Chioșeaua, sunt cei care au condus tractoarele în demonstrații.

Fiind un eveniment de tip ”porți deschise”, în cele două zile, de la ora 9 la 17, pe platformă au trecut, conform estimărilor colegilor noștri de la filiala Drajna, aproximativ 150 de fermieri veniți din județele Ilfov, Prahova, Argeș, Buzău.

 

Două combinații Fendt Horsch.

Probabil cea mai bună alegere a momentului

Fendt 1050 Vario, cel mai mare tractor din seria 1000, cu 517 CP, motor MAN de 12,4 l, cu transmise continuă, este un tractor ce permite un cuplu maxim de 2400 Nm în lucru, la  numai 1100 rpm.

În cadrul evenimentului, tractorul Fendt 1050 Vario a avut atașat un disc scurt Horsch Joker 10 RT, cu o lățime de lucru de 10 m, un dezmiriștitor, cu 2 rânduri de talere, câte două talere așezate pe braț, independente, cu auto întreținere. Utilajul este echipat cu roți care îi asigură în lucru o orizontalitate foarte bună pe sol, un șasiu de transport, care se află între tăvălugi, discurile de prelucrare și tăvălugi dublii. Tăvălugul RollPack de pe utilaj permite lucrul atât în condiții de umiditate cât și în condiții dure, pe teren uscat.

Tractorul Fendt 942 Vario este, de asemenea, cel mai mare tractor din seria 900, cu 420 CP, dotat cu motor MAN, capacitate cilindrică de 9 l. La fel ca Fendt 1050 Vario, modelul Fendt 942 Vario lucrează în intervalul 1.100-1.350 rpm, cu un cuplu motor maxim.

Datorită acestui sistem de lucru la turații reduse, Fendt iD, cele două tractoare obțin consumuri mai mici decât alte tractoare, durata de viață a motoarelor este prelungită, iar uzura este mult redusă.

Fendt 942 Vario a avut binecunoscutul și apreciatul cultivator Horsch Tiger 3 MT. La acesta cele două rânduri de talere, care au un diametru de 680 de cm, se pot regla independent, partea din față cu partea din spate. De exemplu, o prelucrare de 5 cm în față, o prelucrare de 10 cm în spate, ulterior intrând în profunzime cu ghearele care pot ajunge până la o adâncime de 35 cm în lucru. Acestor gheare li se pot adăuga individual aripioare stânga – dreapta, pentru a reduce suprafața neprelucrată atunci când este cazul. În astfel de situații, adâncimea va fi limitată la 20 – 23 cm. Sunt pozitionate una spre cealaltă, au o formă elicoidală, pentru a face un amestec cât mai bun al resturilor vegetale, la viteze minime de 9-10 km/h. Talerele de tăvălugire așază pământul lăsat în spatele ghearelor, pentru a astupa șanțurile lăsate de acestea, urmând apoi un tăvălug din anvelope, care are rolul de a recompacta solul. Ca opțiune, în spate mai poate fi adăugat un tăvălug SteelDisc, în completarea tăvălugului cu anvelope spumate, pentru a mărunți și mai bine bucățile de pământ rămase în urma trecerii.

Mai multe detalii tehnice despre utilajele Horsch Tiger MT puteți citi aici, iar despre discul scurt Horsch Joker RT aici.

 

Mai multe motive de apreciere

Și pentru că, de la fiecare eveniment la care participăm, vrem să știm ce apreciază sau ce obiecții au fermierii, l-am rugat pe liderul echipei de la Drajna, Costin Mărăcine, manager regional, să sintetizeze.

Tractoarele Fendt au fost apreciate, în primul rând pentru turațiile scăzute de lucru, cuprinse între 1100 -1500 rpm, la un cuplu foarte mare, și bineînțeles, datorită acestui factor – pentru consumul lor redus. Aceasta este o caracteristică specială Fendt, alte tractoarelor lucrează la turații mult mai mari. Diferențele de consum între Fendt și alte tractoare ajung chiar și la 20-25%.

Manevrabilitatea facilă a acestor tractoare este, de asemenea, remarcată de participanții la demonstrații. Vorbim despre confort, despre cele mai puține mișcări ale mâinii. La variantele Fendt Profi Plus, pe care le-am avut la demonstrații, tractoarele pot memora anumite acțiuni pe care urmează să le facă, funcția TeachIn facilitând, de exemplu, întoarcerile la capătul parcelei.

Nici cultivatorul Horsch Tiger 3 MT și nici discul Horsch Joker 10 RT nu sunt utilaje noi în domeniu. Prin această demonstrație, doar le-au reconfirmat fermierilor ceea ce deja știau: nu ai cum să greșești cu asocierea Fendt – Horsch, poate una dintre cele mai eficiente combinații când vine vorba despre prelucrarea solului. Nu se poate să nu îți placă ceea ce vezi.

În plus, ca întotdeauna când demonstrează utilajele de prelucrare a solului marca Horsch, fermierii apreciază cel mai mult adâncime de lucru a acestora: Tiger 3 MT a fost reglat să lucreze la o adâncime de lucru de până la 35 de cm, iar discul Horsch Joker 10 RT la 15 cm.