Articole, Evenimente

1 iulie 2022 – Ziua cu copilul la lucru

Dacă 1 iunie a fost ziua în care părinții au stat acasă pentru a-și sărbători copiii, exact o lună mai târziu, am adus copiii la lucru. Să-i sărbătorim, din nou, nu să-i punem la treabă. 😊

Astfel, vineri, 1 iulie, la sediul MEWI din Orțișoara, a fost o veritabilă ”zi a porților (între)deschise”, o zi de vacanță altfel. Cea mai călduroasă zi de până atunci (au fost 40 de grade la ora 14.00) a devenit și mai călduroasă (în sens figurat, desigur) de la energia benefică a celor peste 35 de copii, cu vârste de la unu la 17 ani.

După cum spunea Gabriel Racz, managerul de resurse umane, organizatorul evenimentului, scopul declarat al acestuia a fost:

– pentru cei mici, să vadă unde lucrează părinții, cu ce se ocupă atunci când nu sunt cu ei, ce înseamnă anumite meserii, ce știu sa facă utilajele din curtea noastră;

– pentru cei mari, să le arate copiilor unde lucrează, ce fac, să-și prezinte copiii colegilor (și invers);

– pentru mici și mari, să ne simțim bine, să ne distrăm, să ieșim puțin din rutina zilnică.

Copiii au rareori ocazia să-și vadă părinții îndeplinindu-și sarcinile zilnice, la locul de muncă. Cu toate acestea, o zi în care să-ți aduci copilul la muncă le oferă șansa de a vedea cum este să fii adult, văzând ceea ce fac părinții lor toată ziua. Găsindu-le mai multe activități în care să-i implicăm, putem să le facem această experiență mult mai distractivă.

Acum, privind retrospectiv, este clar și evident că fiecare copil a venit la MEWI cu gândul precis de a se plimba cu tractorul. Dar până acolo, le-am mai pus răbdarea la grea încercare:

copii MEWI, ziua portilor intredeschise

1. Primirea oaspeților

Ne-am adunat cu toții, părinți și copii, în noua și frumoasa sală de evenimente pentru a începe cumva. Întotdeauna unii întârzie, iar alții vin prea devreme. Dar noi suntem nemți, așa că am început la fix!

copii MEWI, ziua portilor intredeschise
copii MEWI, ziua portilor intredeschise

2. Vorbește-ne despre tine!

Pentru a face cunoștință cu fiecare, i-am întrebat pe copii ce le place lor să facă în zilele fără școală /grădiniță, pentru că, spunându-ți hobby-urile, la angajare, afli mai multe despre candidat. 😊

Mai mulți copii au spus că activitatea lor preferată este ”mersul cu tractorul”, punctându-și, astfel, nerăbdarea, și afirmând, ferm, de ce se află acolo.

copii MEWI, ziua portilor intredeschise

3. Scenetă

Pentru ca cei mici să rămână cu informații despre domeniul nostru, despre ”ce face mama /tata la serviciu”, mai mulți tătici au improvizat, ad-hoc, o scenetă în care le-au prezentat cu ce ne ocupăm noi, la MEWI.

(Și totuși, când mergem cu tractorul?)

copii MEWI, ziua portilor intredeschise

4. Tur de sediu

Mai mult un tur de forță spre hală, unde Tomiță, colegul nostru priceput într-ale butaforiei de eveniment, a aranjat un spațiu cu dedicație. Cei mari, însă, au trecut și prin birou la mama /tata.

copii MEWI, ziua portilor intredeschise
copii MEWI, ziua portilor intredeschise

5. Jocuri în hală

Copiilor li s-au pregătit jocuri pentru a uita pentru un timp că urmează (în sfârșit!) să se plimbe cu tractorul. Un exercițiu pentru antrenarea răbdării, căci în viață, pentru lucrurile importante merită să aștepți.

copii MEWI, ziua portilor intredeschise
copii MEWI, ziua portilor intredeschise

6. Plimbare cu tractorul

Un Fendt, condus de Leontin Coca (vai, dacă ar putea aprecia copiii ce onoare li s-a făcut) și un Valtra, condus de Nader Ahmed (din nou, mvai!) au plimbat copiii în curtea MEWI, lăsându-i să viseze pentru încă ceva ani că se vor face tractoriști când vor fi mari.

7. Pauza de masă

După care nu mai muncim, că ne-a luat somnul. 😊

Și nici nu vorbim despre asta…

copii MEWI, ziua portilor intredeschise

Feedback

Nici nu mai trebuia să întrebăm ce le-a plăcut cel mai mult copiilor. Este evident că tura cu tractorul. Unii, mai norocoși, au prins chiar ”ture”. În general, ”a fost fain”. De la părinții, însă, am primit mesaje prin care aceștia și-au arătat gratitudinea.

copii MEWI, ziua portilor intredeschise

Gabriel Racz, managerul de resurse umane al companiei, glumind, a spus că, de fapt, evenimentul este unul care are drept scop recrutarea de personal, și că, ”de luni, copiii selectați în urma acestui test vor începe lucrul”. 😊

Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm, la sesiunea ”feedback”, că fiul Dianei Farcaș, colega noastră din departamentul Vânzări – David, 8 ani, nu mai voia să plece acasă, după terminarea evenimentului, și chiar a rugat-o insistent ca, de luni, să îl ia cu ea la lucru.

 

Deci chiar e fain, la MEWI!