Articole

Studiu de caz. Model propunere sistem de irigații pentru 100 ha, în sudul țării

Colegul nostru Dănuț Andrei, brand manager sisteme de irigații, afirma în interviul realizat în luna iunie, și care poate fi integral citit aici, că poate găsi soluția potrivită pentru fiecare fermier, pentru că dacă nu este consiliat, dacă nu îi dimensionează un specialist necesarul, va renunța, speriat și de costuri și de necunoscut.

Și pentru că tot el afirma că ”tocmai, acum, că este un an ploios, și vor avea o producție bună, se pot gândi la investit în irigații, că poate la anu’ nu va mai fi așa”, l-am rugat să ne prezinte un studiu de caz, o dimensionare pe care a realizat-o recent, pentru o situație concretă, prin care, cei interesați, să se convingă că nu este nimic prea greu și prea scump când un specialist își pune experiența și cunoștințele în găsirea unei rezolvări la o problemă.

Informații preliminare

Unde:                                  sudul României (Bărăgan)

Suprafața de irigat:             100 ha (inclusiv rapița din toamna acestui an)

Acces la apă:                       fermier membru al Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații,                                                                                 având acces la apă din canalele de irigații.

Mențiuni speciale:                fermierul a cerut să fie luat în calcul faptul că nu poate lăsa echipamentele                                                                   nesupravegheate în câmp, din cauza furturilor dese de fier din zonă.

În urma discuțiilor și a constatărilor după deplasarea în teren s-au determinat următoarele:

  • parcelele sunt pozitionate lângă canalele de irigații;
  • cea mai lungă parcelă are 600 metri;
  • nu se află nici o obstrucție pe nici una dintre parcele;
  • zona se află într-o arie cu semnal GSM bun;
  • unele parcele au formă neregulată;
  • unele parcele vor fi cultivate cu porumb;
  • clientul își dorește un echipament cu o eficiență ridicată;

Soluție /Propunere:

În urma analizei cerințelor clientului, am propus ca soluție

  • doi tamburi VIR7/1M 120-620 cu motopompă încorporate, cuplați cu
  • două rampe de udare pe 4 roți, Briggs, model R76, una cu opțiunea de înălțare hidraulică la 3,1m pentru cultura de porumb și cea de-a doua cu tun de apă manual pe turnul central, pentru parcelele cu formă neregulată.

Avantajele sistemului propus:

  • mobilitate, tot sistemul poate fi depozitat în curtea fermei odată ce s-a terminat udarea; nimic nu rămâne în câmp 👉 risc scăzut de furt;
  • sistemul nu necesită țevi supraterane de transfer al apei pompate, apa este extrasă direct din canal și merge prin tambur direct la rampa de udare 👉 usurință în exploatare și risc de furt scăzut;
  • tamburii sunt dotați cu computer de control al vitezei de înfășurare 👉 eficiență mărită;
  • tamburii sunt dotați cu dispozitiv control web și smartphone, care oferă controlul și monitorizarea în timp real ale echipamentelor 👉 risc de furt scăzut și posibilitate de remediere în caz de nefuncționare, imediat după apariția defecțiunii;
  • rampele sunt dotate cu duze de aspersie fină acoperind o lățime de udare de 84 metri 👉 ideale pentru irigarea culturilor nou însămânțate, pentru germinare și răsărire; aceste duze pot fi schimbate ușor (în 5 minute) cu duze de aspersie cu picături mai mari, ideale când evaporația este mare în timpul verii, acoperind o lățime de udare de 96 metri; cu fiecare tambur se poate acoperi o suprafață de 14,5 ha/zi, la o doză de 10 l/mp sau 7,5 ha/zi la o doză de 20 l/mp 👉 eficiență și uniformitate, udare sporită comparativ cu tunul de apă clasic (85% rampă vs 60% tun apă);
  • rampa de udare cu înălțime reglabilă până la 3,1 metri poate fi folosită la porumb, când acesta atinge înălțimi mari 👉 înălțime porumb;
  • rampa de udare cu tun de apă poate fi folosită pe parcele cu formă neregulată, în poziție pliată 👉 parcele neregulate, acoperire maximă a parcelelor;
  • rampele de udare au duze din plastic, nu metal 👉 risc de furt scăzut;

Cost (aproximativ): 200.000 euro

O alternativă:

Clientului i-a fost prezentată și varianta mai ieftină a sistemului, dar cu o eficiență mai scăzută, utilizând tunurilor de apă clasice în locul rampelor de udare, costul acestui sistem fiind de aproximativ 125.000 euro.

Acest sistem acoperă, teoretic, aceeași suprafață ca cea a rampelor de udare, dar cu o eficiență de 60% față de cea a rampelor, de 85%.

Dezavantajele acestui sistem:

  • formarea rapidă a crustei solului, datorită picăturilor mari în perioada de udare după însămânțare /germinare,
  • rata de evaporare mult mai mare în timpul verii,
  • uniformitate de udare scăzută în condiții de vânt,
  • consum mai mare de combustil la motopompă (+40% la 1.000 ore funcționare),
  • necesitatea de a reveni mai des pe sola irigată, din cauza eficienței scăzute.

De asemenea, clientului i-au fost prezentate și opțiuni de finanțare prin MEWI, specifice echipamentelor de irigații, cu scopul de a-l ajuta, dacă dorește, în privința efortului financiar.