Articole

Top 3+2 cele mai apreciate utilaje din portofoliul Horsch

Horsch a fost încă de la început și este în continuare unul dintre producătorii care pun mare accent pe dezvoltare și tehnologie. Bugete însemnate sunt alocate anual pentru cercetare și testarea utilajelor în diverse condiții, în urma cărora produsele sunt în permanență îmbunătățite. Acestea trebuie să reflecte întocmai nevoile celor ce muncesc în câmp și să se adapteze perfect la condițiile de climă și de sol.

Astfel, multe din utilajele proiectate și fabricate de Horsch au atins o maturitate constructivă ce le-a adus recunoaștere și apreciere. Trei dintre acestea au fost și în 2020 primele opțiuni ale multor fermieri români. Le-am încadrat și în topul de mai jos exact acolo unde le este locul, adică pe podium.

Top 3 în România

1. Cel mai vândut produs Horsch rămâne și anul acesta semănătoarea Horsch Pronto. Printre avantajele sale se numără adaptabilitatea crescută, o caracteristică absolut necesară dacă ne gândim la modificările climatice din ultima perioadă.

„În 2020 ne-am întâlnit cu niște modificări climatice foarte dramatice: jumătate de țară a suferit crunt de secetă, iar în cealaltă jumătate lucrurile au fost aproape normale. Semănătoarea a făcut față cu brio inclusiv secetei extreme din sudul țării, cât și perioadei cu precipitații din vestul țării. Lucrurile sunt foarte clare și ușor de înțeles – după un lung istoric de îmbunătățiri constante, semănătoarea a ajuns la un nivel tehnologic și de dezvoltare nemaiîntâlnit. Este o semănătoare pentru o generație  – anul acesta am trăit, cu mare drag, momentul când un client din zona Olteniei a ajuns să schimbe o semănătoare Pronto de 6 m, cumpărată în anul 2008 (avea 27.000 de hectare lucrate), tot cu o semănătoare Pronto, cu lățime mai mare de lucru. Sunt fermieri care după 12, 13 ani de lucru cu semănătorile, le schimbă cu aceleași modele, variantele noi, îmbunătățite. A fost o confirmare că ceea ce am făcut în ultimii 15, 16 ani pentru dezvoltarea produsului a fost de bun augur”, spune Constantin Curcă, reprezentantul Horsch în România.

Horsch Pronto este o semănătoare de ultimă generație, cea mai compactă, cel mai ușor de tractat și cea mai ușoară din clasa ei. Este disponibilă în diverse configurații și este echipată cu diverse sisteme de precizie și control. Semințele vor fi plasate cu exactitate, orice posibilitate de a greși fiind redusă la minimum.

2. Pe locul doi se află cultivatorul Horsch Tiger MT, unul dintre utilajele vedetă ale companiei germane.

„2020 a fost un an propice pentru acest utilaj, care poate funcționa în condiții extrem de grele de lucru și își merită locul fruntaș în acest clasament. Horsch Tiget MT și-a creat un nume în agricultura românească – majoritatea dintre noi suntem familiarizați cu verbul a tigărui, punctează Constantin Curcă.

Horsch Tiger MT a fost primul cultivator cu trei bare de lucru din lume și a pus piatra de temelie a unui alt mod de prelucrare a solului – fără arătură. Disponibil în lățimi de lucru între 3 și 8 m, utilajul a fost special proiectat pentru soluri precum cele din România și nu e de mirare că azi se regăsește în curtea unui număr foarte mare de fermieri. Grație ultimelor modificări, acum sunt disponibile mai multe opțiuni, în funcție de nevoi: utilajul poate fi echipat cu diverse tipuri de tăvălugi și există chiar posibilitatea de montare a unui bazin pentru îngrășământ.

3. Pe locul trei se situează discul scurt Horsch Joker, un utilaj ce nu necesită întreținere, creat pentru a face față oricăror condiții de lucru. Cu o lățime de la 3 la 12 metri, asigură o fărâmițare intensivă și o tasare eficientă a solului, respectiv o calitate crescută a lucrărilor la viteze mari de lucru.

„Noua generație are un nou sistem de tăvălugi, un nou sistem de lucru. Cifrele sunt foarte încurajatoare pe acest segment de discuri scurte”, mai spune Curcă.

Cele trei utilaje sunt îndeaproape urmate de alte două, cu care, cel mai probabil, vor concura în curând pentru un loc pe podium.

„Privesc cu mare satisfacție în spate și încerc să previzionez ce se va întâmpla în următorii ani. Pot spune foarte clar că sunt două utilaje care vin foarte puternic din urmă și care vor tinde să ajungă pe primele locuri. Este vorba de semănătorile Horsch Focus, cu lățimi de lucru de la 3 la 12 metri și semănătorile Horsch Maestro. Cea din urmă este o semănătoare de precizie care în 2020 a fost complet actualizată, fiind dotată cu o nouă unitate de dozare, ce promite foarte mult. Beneficiază de o varietate foarte mare de opțiuni, care se potrivesc ca o mănușă terenurilor și climei din România” – mai aflăm de la reprezentantul companiei germane în România, care spune în încheiere că „cine nu vrea să greșească, poate alege fără să stea pe gânduri unul dintre utilajele de mai sus.”